Mai tii minte?

Oameni destepti spun ca analizatorul vizual ne saboteaza perceptia, ca ~70% din ce pricepem noi din lume vine pe cale vizuala.

De-aia inchid ochii degustatorii de vinuri, sa se conecteze pe olfactiv+gustativ.

Totusi, cat de puternice sunt informatiile auditivo-tactilo-olfactivo-gustative.

Vazul de cam plictisitor. Sistem de ghidare.

Memoria auditiva si memoria olfactiva, insa, par “gravate” direct in emotional.

Un refren iti ajunge accidental in timpan si boom.

Totusi, amintirile (mele) “fonice” sunt perisabile. Si sunt trist pentru asta.

Trebuie sa ai grija de ele, daca le vrei acolo.

Nu tot deschizi borcanul, tot futi capacul.

Daca le tot asculti si le cobori in banal...se dilueaza, se evapora, adios muchachos.

Nici n-ai nevoie de procedura “hard” din Eternal Sunshine :P

Frumoasa mea, Marcel Pavel; nu e tocmai social acceptabil sa recunosc ca imi place piesa :P

Apoi, Black - Wonderful Life, ii aduce lacrimi in ochi mamei instant;

pe piesa asta intram in roba si toca in Auditorium Maximum din Cluj, ca absolvent de marketing.

Chiar si frate-mio, cat e el de bandit, experimenteaza un nod in gat la acordurile astea :P

Pentru mine inseamna grandoare + self esteem + optimism + oameni pe care ii iubesc.

Sunetul de gugustiuci inseamna pentru mine: Buzau, bunica + foarte cald + relaxare, nothing to do + pepeni + apa + strazi arse si pustii + campuri de floarea soarelui + pielea care frige.

Cam aia e harta perceptuala.

Memoria e atat de asociativa. Te miri ca un director de marketing iti va respinge o propunere creativa in care aratam caini, cand el a fost muscat cand era mic de 3 Rottweileri.

Muzica bisericeasca, glasurile de preoti inseamna inmormantare.

Apoi...olfactivmente vorbind, era un sapun pe care il luam tot timpul, intamplator, cand mergeam in Franta.

Ei, l-am distrus. L-am tot cumparat si dupa, si acum nu mai inseamna nimic.

Ar fi fost biletul meu spre verile frantzuze, minunate.

Am incercat sa stau si sa inlatur straturile recent sedimentate, banale, de semnificatii.

Uneori iti iese, insa par asa...un flash, n-ai certitudinea ca mai ajungi acolo.

Oricum, si memoriile vizuale sunt bine ancorate in subconstient, emotional.

Tin minte ca atunci cand eram controlor (de ce razi?) si ieseam printr-un club, sa zicem, dadeam de o gramada de oameni pe care rationalul nu si-i amintea;

doar ca daca avusesem un conflict cu vreunul, reactiile psiho-fizice erau instante: heart beat, feelingul ala de nervi, confruntare, bla.

Asa ca aveti grija de amintirile voastre, sunt bunuri cu care nu va mai intalniti ;)

Caution! Extremely volatile!